ActualitateLocal

Autovehicul radiat din circulaţie, descoperit în P.T.F. Albiţa


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autovehicul marca Mercedes, radiat din circulaţie de autorităţile din Belgia.

În data de 18 iulie a.c., în jurul orei 20.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, Nicolae F., cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 59 de ani, conducând un autovehicul marca Mercedes, ce avea aplicate numere de înmatriculare olandeze.
Existând suspiciuni cu privire la starea înmatricularii mijlocului de transport în cauză, lucrătorii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autovehiculul figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Belgia, din data de 08.06.2018.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că nu avea cunoştinţă despre radierea din circulaţie a autoturismului de către autorităţi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button