ActualitateEducatieLocal

Atelier de literație susținut de scriitoarea Mihaela Coșescu

Mai tânăra scriitoare Mihaela Coșescu a ținut să împărtășească trăirile și dragostea față de copii unor dascăli din învățământul primar din zona Vasluiului.

În cadrul atelierului, găzduit de sala de ședințe a Consiliului Județean Vaslui și organizat de Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, cei prezenți au explorat modalități prin care pot fi dezvoltate abilitățile de literație ale copiilor, modalități de predare integrată pornind de la povești.

„În ultimii doi ani am făcut ateliere fizice și online cu peste 2.000 de profesori și tare mă bucur când primesc mesaje de la ei în care îmi povestesc cum au dus ideile la clasă. Când lucrez cu profesorii simt că misiunea mea de a sprijini educația face pași mari, hotărâți și cu responsabilitate. Mă bucur că am fost conectată cu profesorii grozavi din Vaslui, oraș al cărui produs educațional sunt și eu. Este foarte valoros sentimentul de a da ceva înapoi comunității care a contribuit la formarea mea”, a scris pe pagina personală autoarea.

De asemenea, învățătorii au descoperit o serie de instrumente utile de predare și resursele la care pot avea acces pentru a face față provocărilor unei lumi extrem de dinamice.

„Consider că Mihaela Coșescu a adus în dezbatere o serie de elemente extrem de utile în activitățile didactice. Cred că rolul învățătorului este să fie pentru copil și să-l învețe să deprindă abilități de viață. Autoarea ne-a prezentat și ultima sa carte, reușind să intre atât de bine în pielea personajelor și să le contureze emoțiile. „Povestea unui polonic” nu e doar despre lingura aceea mare și adâncă, cu ajutorul căreia servim ciorbele și supele, ci descoperim prin versuri lumea și pe noi înșine. Felicitări și îi dorim să devină cât mai cunoscută. Promit că am să citesc această carte și aștept cu interes următoarea”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Mihaela Coșescu este originară din Vaslui, de care o leagă întreaga copilărie şi adolescenţă. Ea este autoarea mai multor cărți cu povești pentru copii, fiind implicată în organizarea unor ateliere de lectură și storytelling cu copiii pe care le împletește fericit cu joacă și muzică.

„O felicit pe Mihaela pentru ceea ce face. Mi-a fost elevă, olimpică și cu rezultate foarte bune. Mă bucur că a reușit să organizeze acest atelier și în câteva școli, unde elevii au supus-o tirului de întrebări și au primit-o cu îmbrățișări și empatie”, a spus Cristiana Botan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button