ActualitateLocal

Video / Accident cu victime la Solești: mai multe persoane au fost transportate la spital!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare/deblocare, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate, pentru descarcerarea unei persoane, asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Solești, comuna Solești, sensul de mers spre Vaslui.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, între care și un copil în vârstă de șase luni.

La fața locului au fost deplasate și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui.

„La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autovehicule avariate (un autoturism a fost scos în afara părții carosabile) și o victimă încarcerată. Victima încarcerată (un bărbat în vârstă de 24 ani) a fost extrasă din autoturism și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, aceasta fiind diagnosticată preliminar cu traumatisme în zona lombară și a bazinului”, a precizat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.

Ambulanțele SAJ Vaslui au preluat două femei și copilul în vârstă de șase luni. Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de colegii polițiști.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button