ActualitateLocal

Simpozion „In Memoriam Eugen Cain” în comuna Ipatele, județul Iași

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a onorat invitația Primăriei comunei Ipatele, județul Iași și a lui Bogdan Cain, participând la simpozionul omagial „In Memoriam Eugen Cain”.

Evenimentul a adunat mai mulți specialiști din agricultura județului Vaslui, pe fostul ambasador al R.Moldova, Vasile Bumacov, și deputatul Eduard Popica.

Aceștia au dorit să aducă un omagiu celui care a fost stindardul agriculturii vasluiene.

„Întâlnirea de astăzi este un prilej de a ne aduce aminte de cei care au fost și ce au făcut în timpul vieții lor. Pe inginerul Eugen Cain l-am cunoscut, am avut o relație de prietenie și am păstrat o notă de civilizație relațiilor noastre atât timp cât a fost în viață. Cred că este lucru mare lucru să păstrezi în timpul vieții unui om nota asta de civilizație în relațiile dintre ei. Sunt vremuri ceva mai tulburi și aud în toate discursurile acolo unde sunt invitat că sunt pomeniți oamenii speciali, experți și, gândindu-mă atunci când am primit invitația la acest simpozion, am încercat să văd de ce era Eugen Cain special. Ar fi o motivație ca atâta lume să se întâlnească și să-l comemoreze. Am căutat în toți anii aceia în care ne-am cunoscut să văd ce a fost și tot căutând în memorie am observat că avut o notă comună a acitvității în toți anii aceștia. Era un om normal, ceea ce pentru noi astăzi e destul de greu să fii un om normal”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

La rândul său, fostul ministru al Agriculturii și fost ambasador al R. Moldova în Japonia, Vasile Bumacov, a afirmat că este bine să vorbim despre oamenii de valoare și atunci când sunt în viață, „să nu-i invidiem așa de mult, să nu-i bârfim așa de mult. Consider că Eugen Cain a fost un om extraordinar, dacă atâta lume îl vorbește de bine, dacă a lăsat urmași extraordinari, cu care toți din această comună se mândresc”.

Deputatul Eduard Popica a ținut să remarce implicarea majoră în dezvoltarea agriculturii vasluiene a inginerului Eugen Cain timp de 35 de ani.

„Văzând atâția oameni cu experiență vastă, vreau să am calitatea de persoană care învață din această experiență, pentru a intra într-o lume normală, așa cum spunea domnul președinte Dumitru Buzatu. Am acceptat invitația bunului meu prieten, Bogdan Cain, și am venit din calitatea de om care l-a cunoscut și apreciat pe inginerul Eugen Cain, un om de excepție, pe care l-am apreciat pentru rigurozitatea cu care și-a desfășurat activitatea și pentru faptul că a cinstit tot timpul tot ceea ce a fost frumos și valoros în jurul său”, a afirmat deputatul Eduard Popica.

În final a fost dezvelit bustul lui Eugen Cain, amplasat în fața Căminului Cultural din satul Cuza Vodă, comuna Ipatele.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button