ActualitateLocal

Accident cu victime în zona Silver Mall din Vaslui

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare/deblocare), două ambulanțe SMURD (o ambulanță EPA și o ambulanță TIM) și echipaje specializate, pentru asigurare măsuri PSI, evaluare și acordare prim ajutor, la un accident rutier produs în municipiul Vaslui, în zona Silver Mall.

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane, între care și un copil în vârstă de 10 ani.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, toate cele cinci persoane fiind deja evacuate.

„După evaluarea medicală și acordarea primului ajutor, paramedicii au transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, copilul în vârstă de 10 ani. Acesta acuza dureri în zona humerală. Celelalte persoane implicate în a accident au refuzat transportul la spital”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button