Sport

Vasluienii au asistat la șah în aer liber


Mulți vasluieni s-au oprit pentru o clipă pentru a asista la partida demonstrativă de șah în aer liber dintre bucureșteanul Valeriu Petrovici și vasluianul Denis Chirițescu. Meciul s-a terminat remiză, spre bucuria jucătorilor.
Valeriu Petrovici este cel mai în vârstă jucător activ de șah, având 85 de ani. El este legitimat la CSU Arad și nu a ratat nicio ediție a Campionatului Național de șah pentru veterani și veterane.
”E foarte plăcut să joci șah la vârsta de 85 de ani. E un prilej de echilibru, de motivație. E ca un medicament pentru mine. Acum, tinerii aleargă după puncte, însă pentru mine șahul e o plăcere”, a spus Valeriu Petrovici.
De altfel, Vasluiul se laudă cu cea mai mare tablă de șah în aer liber din România, iar primarul Vasile Pavăl vrea să valorifice acest lucru, invitând cluburile de șah din oraș să inițieze evenimente, astfel încât sportul minții să se dezvolte la nivel de Vaslui.
”Este excelent să joci șah în aer liber. E o emoție mai deosebită, fiindcă ai mai mulți spectatori, care sunt atenți la ce mutare faci”, a spus Constantin Grosu, organizatorul finalei de la Vaslui.
Primii câștigători ai Campionatului Național de veterani sunt cei de la secțiunea șah clasic, unde au participat 38 de sportivi. La categoria 50 ani, masculin, campion este Silviu Ifrim, din Bacău, iar la peste 65 de ani, concursul a fost câștigat de arădeanul Ervin Mozes.
La feminin, noua campioană națională este Roxana Adoamnei, de la CSU Arad.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button