Bărbat reținut la Bârlad pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat de 44 de ani, din localitate, cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție.

La data de 17 decembrie 2025, o femeie de 36 de ani a sesizat Poliția prin 112, reclamând că fostul concubin a încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Bârlad la 3 decembrie 2025. În urma verificărilor, s-a stabilit că, în jurul orei 19:50, pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi pătruns în locuința femeii, ar fi provocat scandal, ar fi amenințat-o și ar fi distrus bunuri din imobil.

Deși femeia nu a formulat plângere prealabilă, existând anterior o sesizare similară, la data de 18 decembrie 2025, în baza probelor administrate, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat Judecătoriei Bârlad, cu propunere de dispunere a unor măsuri preventive. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *