„Magia lutului”, expoziție cu lucrările realizate de peste 60 de copii și adolescenți din județul Vaslui

Peste 60 de copii și adolescenți din județul Vaslui își vor prezenta creațiile în cadrul expoziției „Magia lutului”, un eveniment cultural dedicat promovării meșteșugurilor tradiționale și creativității tinerei generații.

Manifestarea va avea loc vineri, 6 noiembrie 2026, începând cu ora 10:30, la Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Vaslui, situat pe strada Alecu Donici, nr. 2.

Expoziția reunește lucrările realizate de participanții la atelierele de olărit desfășurate pe parcursul a patru luni, sub îndrumarea Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Vaslui.

Copiii au avut ocazia să descopere tainele modelării lutului și să realizeze diferite obiecte ceramice, punând în fiecare creație imaginație, răbdare și pasiune pentru frumos.

Proiectul s-a derulat în parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elisabeta Polihroniade” Vaslui, Casa Orășenească de Cultură „Neculai Cioată” Negrești, Școala Gimnazială „Nicolae Ciubotaru” Vulturești și Liceul „Ștefan cel Mare” Codăești.

Proiect finanțat de Consiliul Județean Vaslui

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Magia lutului – Ateliere de olărit”, finanțat de Consiliul Județean Vaslui prin Programul județean pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul 2026, domeniul cultură.

Organizatorii îi invită pe vasluieni să descopere creațiile micilor artiști și să aprecieze talentul și implicarea acestora în redescoperirea unui meșteșug tradițional.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *