Incendiu de vegetație în curtea unei biserici-monument din Tatomirești. Pompierii au intervenit pentru a preveni extinderea flăcărilor

Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în curtea bisericii din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea, existând riscul ca flăcările să se extindă către lăcașul de cult, un important monument istoric construit în anul 1792, dar și către o gospodărie locuită aflată în apropiere.

La fața locului a fost trimisă o autospecială de stingere de la Stația de Pompieri Negrești, încadrată cu cinci militari. Până la sosirea pompierilor militari, intervenția a fost începută de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Rebricea, care a acționat cu o autospecială și patru pompieri voluntari. Acestora li s-au alăturat și cinci localnici.

Prin efortul comun, incendiul a fost localizat, astfel încât flăcările să nu se propage către biserică sau gospodăria din apropiere. La sosirea pompierilor militari, arderea era aproape lichidată, aceștia efectuând operațiunile necesare pentru stingerea completă și înlăturarea eventualelor focare.

În urma incendiului au ars aproximativ 1.500 de metri pătrați de teren acoperit cu vegetație uscată. Biserica-monument istoric și gospodăria aflată în vecinătate nu au fost afectate.

Potrivit pompierilor, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *