Mii de credincioși, în rugăciune la Vaslui! Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Hadâmbu a ajuns în oraș

Momente de profundă încărcătură spirituală la Vaslui, unde Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a întâmpinat la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița”, adusă de la Mănăstirea Hadâmbu, județul Iași.

Pelerinajul icoanei are loc cu aprobarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Delegația care a însoțit icoana la Vaslui a fost condusă de părintele arhimandrit Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Ignatie a săvârșit slujba Paraclisului Maicii Domnului, înconjurat de un sobor de preoți format din consilierii Centrului Eparhial Huși, protopopii din Episcopie și preoții parohi Cosmin Gubernat, Dragoș Trofin și Cătălin Mirciu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși.

Numeroși credincioși din Vaslui și din localitățile învecinate au participat la slujbă, închinându-se icoanei și rugându-se Maicii Domnului.

În cuvântul de învățătură, Episcopul Hușilor a evidențiat locul deosebit pe care Maica Domnului îl ocupă în viața credincioșilor, subliniind că prin ea Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca lumină pentru întreaga omenire.

La finalul slujbei, ierarhul a mulțumit Patriarhului Daniel pentru aprobarea acordată, Mitropolitului Teofan pentru binecuvântare și părintelui arhimandrit Nicodim Gheorghiță pentru că a adus icoana în Episcopia Hușilor.

„Mulțumim Maicii Domnului că a îngăduit să vină în orașul nostru, în Episcopia noastră, și să ne binecuvânteze cu harul și ocrotirea ei. Așa cum iubirea unei mame este necondiționată, tot astfel Maica Domnului ne poartă pe fiecare în inima sa și mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru noi”, a transmis Preasfințitul Părinte Ignatie.

La rândul său, părintele stareț Nicodim Gheorghiță și-a exprimat recunoștința pentru primirea deosebită și pentru numărul mare de credincioși veniți să cinstească pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Cu binecuvântarea Episcopului Hușilor, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” va rămâne spre închinare la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui până în după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 august 2026, oferind credincioșilor posibilitatea de a participa la rugăciune și de a se închina uneia dintre cele mai iubite icoane din Moldova.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *