La Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni a avut loc o întrevedere de lucru între șefii autorităților de frontieră și vamale din România și Republica Moldova, având ca principal obiectiv evaluarea activității la frontiera comună și identificarea unor soluții pentru fluidizarea traficului transfrontalier.
Discuțiile s-au concentrat pe modul de aplicare a controlului coordonat, precum și pe situația operativă din cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei dintre cele două state.
Reprezentanții celor două țări au analizat măsurile implementate în sezonul estival, o perioadă caracterizată printr-un volum ridicat de călători și mijloace de transport, și au stabilit noi acțiuni comune pentru reducerea timpilor de așteptare și eficientizarea procesului de traversare a frontierei.
Un subiect important al reuniunii a fost extinderea perioadei de aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat desfășurat pe teritoriul României, în PTF Albița-Leușeni.
Astfel, mecanismul de control coordonat urmează să fie aplicat pentru o perioadă extinsă, de la șase luni la un an, oferind continuitate unui sistem de cooperare care și-a dovedit eficiența în optimizarea verificărilor la trecerea frontierei.
Autoritățile de frontieră și cele vamale din România și Republica Moldova au subliniat importanța colaborării permanente pentru dezvoltarea unor soluții comune care să permită un control mai eficient și o circulație mai rapidă a persoanelor și mărfurilor.
Măsurile adoptate vizează atât creșterea capacității de gestionare a fluxurilor de călători, cât și îmbunătățirea experienței celor care tranzitează frontiera dintre cele două state.






