Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui găzduiește, în aceste zile, cea de-a IX-a ediție a Expoziției Naționale de Caligrafie pentru persoanele private de libertate „Arta din condei”, un proiect care demonstrează că talentul, sensibilitatea și dorința de schimbare pot găsi expresie chiar și dincolo de zidurile penitenciarelor.
Inițiat în anul 2017 de Penitenciarul Vaslui, proiectul s-a dezvoltat de la an la an, devenind o manifestare culturală de referință la nivel național, dedicată susținerii activităților educative și de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
Interesul pentru ediția din acest an a fost unul impresionant. Organizatorii au primit 156 de lucrări din 22 de penitenciare și centre de detenție din întreaga țară. Tema propusă participanților – „Valori: familie, credință și tradiții” – a inspirat creații încărcate de emoție, reflecție și sensibilitate.
Din totalul lucrărilor înscrise, 90 de participanți au fost incluși în concurs, iar în urma evaluării realizate de o comisie formată din reprezentanți ai Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și cadre didactice, au fost selectate și expuse 71 de lucrări.
Vernisajul a reunit reprezentanți ai mediului cultural și penitenciar, dar și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Vaslui. În cadrul evenimentului au susținut alocuțiuni Albert-Gabriel Grecu, șef de secție al muzeului, comisarul de poliție penitenciară Anca Volocariu, director adjunct Reintegrare Socială, Mihaela Moisă, inițiatoarea proiectului și fost director al Penitenciarului Vaslui, inspector principal Alexandra Moraru, ofițer educator, și Ramona Palade, pedagog muzeal.
Mai mult decât o simplă expoziție, „Arta din condei” reprezintă o dovadă că educația, cultura și creativitatea pot deveni instrumente reale de transformare personală. Prin promovarea caligrafiei ca formă de expresie artistică și disciplină a spiritului, proiectul contribuie la dezvoltarea personală a participanților și la sensibilizarea publicului cu privire la importanța reintegrării sociale a persoanelor care execută pedepse privative de libertate.
Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui până la data de 21 iunie 2026, oferind publicului ocazia de a descoperi lucrări în care fiecare literă spune o poveste despre speranță, valori și dorința unui nou început.








