Minor din Cozmești, reținut și arestat preventiv pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Secția 2 Poliție Rurală Vaslui au reținut un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Cozmești, județul Vaslui, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, tânărul ar fi sustras bunuri dintr-un autoturism aparținând unei persoane vătămate și ar fi încercat ulterior să fure bunuri din beciul aceleiași locuințe. În timpul tentativei, acesta ar fi fost depistat de proprietară, o femeie de 25 de ani, împreună cu membrii familiei sale.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că minorul ar fi pătruns fără drept în anexele locuinței, cu intenția de a sustrage bunuri, iar anterior ar fi comis și furturi din autoturismul victimei.

La data de 9 iunie 2026, pe baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.

Ulterior, la propunerea Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, minorul a fost prezentat instanței, iar Judecătoria Vaslui a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *