Consultații medicale gratuite pentru 32 de vârstnici la Așezământul Social „Sfânta Parascheva” din Berezeni

Un număr de 32 de persoane vârstnice, beneficiare ale celor trei servicii sociale din cadrul Așezământului Social „Sfânta Parascheva” din Berezeni – cantina socială, serviciul de îngrijire la domiciliu și centrul de zi de asistență și îngrijire – au primit consultații medicale de specialitate în geriatrie, în cadrul unei acțiuni dedicate sănătății seniorilor.

Așezământul este componentă a Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, structură social-filantropică a Episcopia Hușilor.

Consultațiile au fost oferite de doi medici geriatri, Dr. Andrei Albișteanu și Dr. Sabinne-Marie Albișteanu, care au realizat evaluări complexe, specifice medicinei geriatrice – specialitatea ce vizează prevenirea, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor asociate vârstei înaintate. Evaluarea geriatrică are un rol esențial în depistarea timpurie a problemelor de sănătate, menținerea autonomiei și creșterea calității vieții persoanelor vârstnice.

Examinările au inclus: consult clinic general, măsurarea tensiunii arteriale, evaluare cardio-pulmonară, electrocardiogramă (EKG), spirometrie pentru determinarea funcției pulmonare, dinamometrie pentru evaluarea forței musculare, dar și o evaluare geriatrică completă – cognitivă, psiho-emoțională, nutrițională și funcțională.

Dincolo de componenta medicală, beneficiarii au fost implicați în activități creative și au primit consiliere socială, trăind momente deosebite. Unii dintre ei s-au revăzut după mai bine de 40 de ani, într-un cadru care a favorizat dialogul și apropierea.

Acțiunea a fost inițiată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, care a fost prezent alături de beneficiari și de echipa așezământului.

„A fost o colaborare frumoasă și valoroasă, iar profesionalismul și dăruirea celor doi medici au adus nu doar evaluări medicale, ci și liniște și încredere în sufletele bunicilor. Mulțumim întregii echipe din cadrul Așezământului Social «Sfânta Parascheva» Berezeni pentru implicarea și dedicarea față de persoanele vârstnice. Mulțumim din suflet Dr. Andrei Albișteanu și Dr. Sabinne-Marie Albișteanu pentru bunăvoința arătată prin oferirea de consultații gratuite”, a declarat părintele Vladimir Beregoi.

După finalizarea consultațiilor, beneficiarii au servit masa împreună la cantina așezământului și au vizionat Raportul anual al Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, unde au regăsit și activitatea desfășurată la Berezeni. Astfel, au putut înțelege amploarea sprijinului acordat la nivelul județului Vaslui și diversitatea serviciilor sociale oferite persoanelor vulnerabile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *