Moldovean prins la Albița cu țigări de contrabandă: acestea urmau să fie valorificate în Franța!

Echipa comună de control formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița a descoperit la controlul de frontieră țigări, de proveniență Republica Moldova, ascunse în bagajele personale ale unui bărbat.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 48 de ani, care conducea un autocar, cursă regulată pe ruta Republica Moldova-Franța.

„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit în bagajele șoferului, ascunse și nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, 2.000 de țigarete (100 de pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura confiscării bunurilor accizabile descoperite, în valoare de 1.500 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *