Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat.
În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română, în vârstă de 40 de ani, care conducea un ansamlu auto format dintr-un autovehicul și o remorcă tip platformă pe care transporta un autoturism, an de fabricație 2014, cu număr de înmatriculare specific Elveției.
„Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Elveția”, a spus Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 8.500 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.