Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei locuințe (chiler) din localitatea Chițcani, comuna Costești.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei (chilerului), flăcările se extinseseră la casă și la acoperiș, existând riscul de propagare la întregul imobil.
În interiorul anexei, în apropierea ușii a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 61 de ani.
„Victima a fost extrasă din cameră, după care au fost continuate operațiunile de stingere a flăcărilor și de protejare a celorlalte bunuri aflate în pericol. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvată peste peste 70% din locuință”, a spus Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scrumul de la o țigară. Bărbatul a adormit în timp ce fuma.