Pompierii militari vasluieni au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă si spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare) și o ambulanță SMURD tip B2, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea, evaluarea și acordarea primului ajutor victimei unui accident accident rutier produs în localitatea Moara Domnească, comuna Văleni.
În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o persoană. La sosirea echipajelor de intervenție a fost găsit un autoturism răsturnat în afara carosabilului, conducătorul auto fiind încarcerat. Concomitent cu operațiunile de descarcerare, victima a fost evaluată și a primit prim ajutor calificat.
După descarcerare, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, acesta fiind diagnosticat preliminar cu politraumatisme în urma producerii unui accident rutier.
Bărbatul a fost transportat la spital în stare de conștiență și stabil hemodinamic. Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.