Concert omagial Marcel Iorga la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” Vaslui

Concert omagial Marcel Iorga la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” Vaslui

Pentru al treilea an la rând, Centrul Cultural Județean Vaslui, Consiliul Județean Vaslui, Primăria și Consiliul Local Vaslui organizează un eveniment care să-l omagieze pe regretatul compozitor Marcel Iorga, trecut la cele veșnice la începutul anului 2022.

Pe scena Centrului Cultural „Dimitrie Cantemir” au urcat soliștii Aurelian Temișan, Aurel Niamțu și Alex Maxim, trupa Domisong, dar și copiii cărora maestrul le-a oferit piese de excepție, cu care au cucerit festivaluri naționale și internaționale.

„Nu pot să spun că l-am cunoscut îndeaproape pe Marcel Iorga, însă l-am admirat de fiecare dată atunci când obținea un premiu. Mă bucur că memoria lui este actuală prin acest concert omagial, iar cei mici nu l-au uitat și continuă să-i cânte creațiile de excepție, premiate atât în țară, cât și în străinătate. Marcel Iorga va dăinui veșnic prin cântecele sale”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Marcel Iorga a făcut parte dintr-o generație de excepție a Liceului de Muzică din Bacău, promoția 1973.

În anul 1980 a compus prima piesă, iar de atunci peste 200 de compoziții muzicale au fost premiate atât în țară, cât și în străinătate.

De-a lungul timpului, Marcel Iorga s-a inițiat în arta dirijatului și a învățat să cânte la 7 instrumente muzicale. Este autorul imnurilor echipelor FC Vaslui, HC Vaslui și LPS Vaslui.

A fost membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România și al Uniunii Compozitorilor din România – Asociația pentru Drepturi de Autor.

Marcel Iorga se confundă și cu Festivalul Internațional de romanțe „Crizantema de Aur”, unde a impresionat juriul de fiecare dată, fiind declarat, de altfel, „un adevărat creator de muzică”.

Creațiile „Romanța sfântă a iubirii” sau „Acest buchet de crizanteme” au îmbogățit patrimoniul componistic românesc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *