ActualitateLocal

Permis și certificate de înmatriculare reținute de polițiștii de la Rutieră

În data de 18 martie 2022, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Rutier, au acționat atât pentru reducerea riscului rutier în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, cât și pentru verificarea stării tehnice a vehiculelor, în colaborare cu reprezentanți din cadrul R.A.R. Vaslui.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au verificat peste 35 de vehicule și legitimat peste 35 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.100 de lei pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice).

 De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost: neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată (4), neacordare prioritate vehicule (1) și neprezentarea la unitatea de poliție competentă, în termen de cel mult 24 de ore, de la producerea unui eveniment rutier (1), iar certificatele de înmatriculare au fost retras pentru constatarea de defecțiuni tehnice (3).

În data de 19 martie 2022, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sprijiniți de polițiștii rutieri și de ordine publică, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din municipiul Bârlad și comunele arondate zonei de competență a municipiului Bârlad, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru depistarea conducătorilor de vehicule care încalcă prevederile privind limitele legale de viteză sau care se află sub influența alcoolului.

De asemenea, acțiunile au vizat reducerea riscului rutier și impunerea unui climat de siguranță și disciplină în rândul tuturor participanților la trafic, prin sancționarea conducătorilor auto, a bicicliștilor, pietonilor și căruțașilor care nu respectă normele rutiere.

În cadrul activităților derulate, la care au participat peste 15 polițiști, au fost verificate aproximativ peste 150 de vehicule, fiind legitimate peste 180 de persoane și testate alcoolscopic peste 100 de conducători de vehicule.

 În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 62 de sancțiuni contravenționale, pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 19.250 de lei. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere.

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost următoarele: depășirea limitei legale de viteză (4), depășire neregulamentară (1) și conducere sub influența alcoolului (1).

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button