ActualitateLocal

Zile de poveste la Vaslui


Cele trei zile de manifestări culturale, care vor aduce vasluienilor momente de reală sărbătoare, se vor finaliza prin concerte de excepție cu artiști și genuri muzicale menite să mulțumească toate categoriile de public.
Trupe și soliști de renume la nivel național au început deja promovarea acestor concerte în mediul online: ”Prieteni din Vaslui, ne vedem duminică de la ora 21”, postează Vunk pe rețelele de socializare.
Cristi Minculescu abia așteaptă revederea cu vasluienii, „după mai bine de 7 ani de la ultimul concert”. Felicia Filip completeză și afirmă că „pe 13 august vă invit la Vaslui! Voi urca pe scenă împreună cu Cristi Minculescu și cea mai îndrăgită trupă de rock din România: IRIS, în formulă completă!”
Cristi Minculescu crede că a moștenit vocea de la mama sa care cânta în cor la mănăstirea Bistrița, de lângă Râmnicu Vâlcea. Cristi și-a început cariera în 1979 ca solist vocal al trupei Harap-Alb, alături de muzicieni precum chitaristul Gabi Nacu sau basistul Anton ¬Hașiaș. Minculescu rămâne la Harap-Alb până în 1980, când Anton ¬Hașiaș îl prezintă celor de la Iris, care aveau nevoie de un vocalist.Cristi a dat probă la Iris chiar de ziua lui și a reușit să-i cucerească pe membrii trupei cu vocea sa inconfundabilă. Astazi proiectul Cristi Minculescu & IRIS- legenda a muzicii rock- este unul dintre cele mai apreciate de catre romanii de pretutindeni, indiferent de varsta sau gusturi muzicale.
Felicia Filip s-a născut la 20 martie 1959, la Slatina, în județul Olt. Și-a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze ”Concertul pentru vioară” de Max Bruch. I se spune ”Filipissima”. Nume inspirat din titlul unei cronici ce i-a fost făcută după ce a prezentat “Traviata” la Opera din Limoges. Valoarea sa artistică a fost recunoscută, de-a lungul anilor, de public, dar și de specialiștii în muzică din numeroase țări în care a strălucit pe scene renumite. Felicia Filip a fost prima soprană din țara noastră care și-a asociat vocea cu o trupă rock autohtonă – IRIS – reușind să aducă în sala de operă fani ai rockului românesc.
Timp de 14 ani, membrii formației -Victor, Alex, Nicu și Cornel – au activat sub numele de scenă Vunk. La împlinirea a 10 ani de carieră și după o pauză de aproximativ patru ani, trupa se reinventează și devine Vunk. Astăzi, Vunk înseamnă Cornel Ilie, Nicu Sârghea, Bogdan Crucianu și Gabi Maga.
”În universul VUNK vedeta esti tu!”, acesta este motto-ul trupei care ne așteaptă duminică în număr cât mai mare la scenă din Centrul Civic.
Luni, 14 august, tinerii vasluieni vor avea toate motivele să nu rateze concertul celor mai iubiți artiști ai lor.
Pentru că adevăratele pasiuni se întrezăresc încă de la începuturi, Randi a ştiut de mic că muzica este adevărata lui pasiune, studiind canto şi pian încă din şcoala generală. Odată ce începi să îţi cunoşti pasiunea şi îţi dai seama că, de fapt, trăieşti prin ea, drumul pe care îl apuci e cu un singur sens.
Randi a ajuns în atenţia publicului începând cu 2005, odată cu formarea proiectului Morandi. Împreună cu Marius Moga, a creat hituri care le-au adus succesul atât în România, cât și în Europa. Succesul proiectului a fost fulgerător.
Randi este un producător versatil, capabil să abordeze stiluri diferite şi trecând cu uşurinţă de la Deep House sau Electro la Pop-Dance. Stilul său unic, puternic şi amplu, este capabil să genereze ecouri în industria muzicală şi să câştige atât recunoaşterea pe plan local, dar şi internaţional.
UDDI (Dragoș Udilă) este un artist în plină ascensiune pe scena muzicală din România, care a reușit să cucerească topurile muzicale cu piese precum ”Ipotecat” (Delia Matache featuring Uddi), ”Prietena ta” (Randi feat. Uddi & Nadir), ”Aseară ți-am luat basma” sau ”Vagabondul vieții mele” feat. Randi. Născut și crescut în Iași, UDDI a simțit dintotdeauna că muzica este o parte importantă din viața sa.
Participarea lui UDDI la X Factor, energia debordantă și originalitatea cu care abordează orice compoziție l-au adus în atenția lui Randi, începând astfel colaborarea cu Famous Production.
Cea mai veche formaţie de dansuri populare a României, devenită patrimoniu universal, Junii Sibiului s-au născut în 1944, din iniţiativa maestrului coregraf Ioan Macrea şi s-au transformat din formaţie de amatori, la început bărbătească, apoi mixtă, intr-o structura culturala profesionista recunoscuta la nivel internationa.
Junii Sibiului au participat de-a lungul timpului la numeroase competiții și festivaluri folclorice, organizate în țară și străinătate, iar valoarea lor a fost recunoscută prin cele peste 100 de premii naționale și 60 de premii internaționale acordate ansamblului de jurii de specialitate.
În repertoriul ansamblului se regăsesc jocurile populare din Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, din patrimoniul muzical-coregrafic european, toate prezentate în costume specifice. Ansamblul valorifică deopotrivă obiceiuri, precum Prinsul văruţelor, Înălbitul pânzelor, Culesul viilor, Intrarea fetei în horă, Căluşul, Drăgaica, Capra, Căiuţii, şi jocuri bătrâneşti din zona Sibiului: Hodoroaga, Banu Mărăcine, Coconiţa, Glâmboaca.
Un segment special în cadrul repertoriului ansamblului o reprezintă spectacolele tematice: „Pe firul nesfârşit al vieţii” – montat în 2009, “Călătorie în ritm de vers, de cânt şi jocuri” – 2010 şi „De dragoste şi de dor”- 2011, „La Sibiu, în Piața Mare, târg de n-are asemănare” – 2012, primul spectacol de teatru muzical coregrafic montat de ansamblul după zeci de ani, și „La hanul lui Ghiță” – 2013.
Bogăţia şi diversitatea repertoriului, tehnica dansatorilor, instrumentiştilor şi soliştilor vocali au fost aplaudate în cele peste 600 de turnee efectuate în România, întreaga Europă, America de Nord, Asia şi Africa şi au fost recompensate cu premii şi medalii. Statutul de ambasador al spiritualităţii româneşti a fost recunoscut şi în 1986, când “Junii Sibiului” a fost prima formaţie de dansuri româneşti prezentă într-un turneu în SUA; în 2006, la Patras, când ansamblul a preluat simbolic cheia Capitalei Culturale Europene pentru Sibiu 2007, în 2009 când ansamblul a fost invitat să evolueze pentru demnitarii prezenţi la Summit-ul NATO de la Bucureşti și în 2012 când ansamblul a fost invitat la Dineul Oficial organizat de UEFA și la Summit-ul NATO de la Sibiu.
Marți, pe 15 august, JUNII SIBIULUI vor închide manifestările culturale dedicate Zilelor Municipiului Vaslui printr-un concert extraordinar care va rămâne mult timp în memoria publicului nostru.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button