ActualitateLocal

Voluntari în slujba copiilor


20 de persoane au ales, pe parcursul lui 2016, să facă voluntariat în sprijinul copiilor din sistemul de protecție instituțională, numărul celor interesați de astfel de activități caritabile fiind în creștere comparativ cu anii anteriori.
“Nu de puține ori auzim vorbindu-se despre faptul că, în ultimii 20-25 de ani, țara noastră a progresat prea puțin sau chiar deloc. Nimic mai fals, dacă privim numai din punctul de vedere al sistemului de protecție a copilului, iar unul dintre domeniile cu o dezvoltare uimitoare este voluntariatul. De la câteva organizații sau persoane din Occident care veneau prin anii ’90 să cunoască «orfanii țării», în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), avem acum zeci de adolescenți, tineri și chiar pensionari care fac voluntariat de drag, din dorința de a schimba ceva și de a-și oferi ajutorul pentru binele copiilor. Le adresăm cel mai cald și sincer «Mulțumesc!»“, a declarat Ionel Armeanu Ștefănică, directorul DGASPC Vaslui.
Datele centralizate de Serviciul Resurse Umane din cadrul DGASPC arată că majoritatea voluntarilor sunt din Vaslui – 14, respectiv: doi asistenți sociali cu studii superioare, doi kinetoterapeuți, cinci asistenți medicali balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare, doi asistenți medicali generaliști, un psiholog, un economist, un infirmier; Huși – patru, toți asistenți medicali generaliști; Bârlad – doi: un psiholog și un asistent social.
“Un statut aparte îl au voluntarii care aleg să lucreze cu copiii cu dizabilități din centrele DGASPC, aceștia dând dovadă de o răbdare infinită și de mult suflet în activitățile zilnice, iar progresele copiilor sunt vizibile. Faptul că, astăzi, adolescenții și tinerii nu se mai jenează să meargă într-o tabără sau să iasă la o plimbare cu un copil cu handicap arată că există speranță și că generația tânără are tot mai puține prejudecăți, toate acestea netezind calea spre toleranță și normalitate“, a adăugat directorul DGASPC Vaslui.

Related Articles

Back to top button