ActualitateLocal

Volumul autobiografic al lui Eugen Doga va fi lansat în cadrul Zilelor Culturale ale municipiului Vaslui

În contextul celor 85 de ani de la naștere, Eugen Doga vine la Vaslui, în cadrul Zilelor Culturale, să-și lanseze volumul autobiografic „Viața mea așa cum a fost să fie”.

E un nou prilej pentru a-l redescoperi pe marele compozitor, care dovedește că poate fi un maestru al cuvântului, transcris într-o carte cu 400 de pagini, care a văzut lumina tiparului anul trecut.

Momentul lansării este programat pe 14 august, de la ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

Cei prezenți vor fi impresionați de memoriile maestrului Eugen Doga, înzestrat cu harul expresiei artistice, reușind să redea cu o fidelitate aproape perfectă trăirile copilăriei sale, anii petrecuți alături de maeștrii săi de la Conservator, precum și o recapitulare a anilor devenirii sale ca om împlinit profesional și familial.

M-am străduit, în măsura în care e cu putință, să fiu obiectiv, să reproduc multe momente prin negura vremii, care nu se limitează la întorsul filelor calendarului, ci ne mai și atrage în vâltoarea ei și ne revine o luptă grea pentru a ne menține în zona ei de atracție, ca să nu fim aruncați în niciunde”, notează compozitorul în prefața cărții.

Tot pe 14 august. Eugen Doga va susține un spectacol aniversar 85, alături de Orchestra Națională Simfonică „Teleradio Moldova” Chișinău.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button