Vasluiul, sub COD GALBEN de ninsori și vânt puternic


Meteorologii au emis atenţionări cod galben de ninsori şi vânt puternic, valabile de sâmbătă după-amiază până luni dimineaţă. În unele zone va ninge destul de mult, iar zăpada va fi viscolită, în altele poleiul va fi fenomenul periculos. Nopțile vor deveni geroase.
Potrivit ANM, local și temporar, vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h. Luni, vântul va avea intensificări îndeosebi în regiunile sud-estice și în Carpații Meridionali.
Temporar la munte va ninge. Meteorologii anunţă că în centrul, vestul, nordul și nord-estul ţării vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș.Zăpada va fi viscolită sau spulberată în zona montană și, trecător, la început în regiunile vestice, apoi mai ales în cele estice, nord-vestice și centrale.
Avertizarea cod galben afectează Moldova şi intră în vigoare duminică, de la 09:00, fiind valabilă până luni, ora 6:00. Aici vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse 70 – 75 km/h. Local și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, iar zăpada va fi trecător spulberată.