Sport

Vasluiul, pe podiumul Mondialelor de karate tradițional


Sute de karateka s-au întrecut la Campionatul Mondial de Karate Tradițional Shotokan pentru cadeţi, juniori, tineret şi seniori, desfăşurat la Montecatini (Italia). Din lotul naţional al României au făcut parte şi trei karateka de la clubul ”Karate Kensei” Vaslui. Este vorba despre Cosmin Roznov, Maria Caliniuc și Ilie Sava Cilip, pregătiți de Sensei Constantin Roznov, 5 Dan, președintele clubului vasluian.
Reprezentanții Vasluiului și-au trecut în palmares două medalii. Cosmin Roznov și Maria Caliniuc au devenit vicecampioni mondiali la enbu mixt, tineret. Maria Caliniuc au obținut medalia de bronz și cu echipa de senioare a României, la kumite.
”Suntem foarte bucuroşi de reușita sportivilor care au urcat pe podium în cadrul acestui Campionat Mondial, unde concurenţa a fost acerbă. Datorită nivelului ridicat de dificultate, precum și emoţiilor, nu putem decât să-i felicităm pe aceşti sportivi pentru rezultatele obținute, care s-au ridicat fără probleme la pretențiile unei competiții de asemenea anvergură. Aducem mulțumiri parinților, sponsorilor și tuturor susținătorilor mișcării de karate tradițional”, a declarat Constantin Roznov.
Cei trei reprezentanți ai Vasluiului au obținut mai multe clasări pe poziția a cincea, la diferite probe.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button