ActualitateLocal

Vasluienii ignoră Starea de Urgență! Peste 230 de persoane amendate în ultimele 24 de ore!

În ultimele 24 de ore, polițiștii vasluieni au sancționat 232 de persoane, care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației.

Valoarea amenzilor primite de acestea este de peste 330.000 lei.

”De asemenea, polițiștii au dispus plasarea în carantină instituționalizată, sub pază, pentru următoarele 14 zile, față de 4 persoane care nu au respectat măsura izolării. Faţă de acestea au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.500 lei”, se arată într-un comunicat emis de Instituția Prefectului-județul Vaslui.

Jandarmii au aplicat alte 6 contravenții pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3 / 2020 și au fost aplicate sancțiuni în valoare de 1.800 lei.

”Polițiștii vasluieni continuă să acționeze integrat împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale specifice stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale dar și fluidizarea traficului rutier, precum și prin escortarea autovehiculelor care tranzitează județul Vaslui cu persoane care părăsesc țara sau urmează să intre în carantină. De asemenea, patrule mixte de polițiști, jandarmi, polițiști locali și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale au intensificat activitățile pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, care a avut ca scop verificarea respectării măsurilor dispuse prin Ordonanțele Militare”, se mai precizează în comunicatul Instituției Prefectului.

În prezent, la nivel de județ sunt 3240 de persoane în izolare la domiciliu, iar 48 sunt carantinate.

Până acum au fost înregistrate 11 cazuri de Covid-19 în județul Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button