ActualitateLocal

Vasluience la Mamaia copiilor

daria cretu
Vasluiul va avea reprezentarea la cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare “Mamaia Copiilor” 2016.
Este vorba despre Diana-Maria Ursulescu şi Daria-Petrina Creţu. Diana are nouă ani, iar Daria-12 ani, ambele eleve fiind pregătite la Cercul de muzică uşoară vocală şi instrumentală de la Palatul Copiilor, coordonat de profesorul Alin Bulboacă.
Cele două soliste au reuşit să să impresioneze juriul de la toate concursurile la care au participat.
La Mamaia, Diana va interpreta melodia “După noapte vine zi”, din repertoriul Angelei Similiea, iar Daria va interpreta melodia Andei Urziceanu, “ Dor de viaţă”.
“La Mamaia îmi doresc să fac o impresie bună şi să fiu mulţumită de mine. Nu contează premiul, contează faptul că am ajuns pe scena acestui important festival naţional. {tiu că aici vin cei mai buni copii din toată ţara, copiii foarte bine pregătiţi, cu care nu ne-am mai întălnit în alte concursuri. Nu am emoţii şi ştiu că totul va fi foarte bine”, a declarat Diana Ursulescu.
Din cauza unor probleme medicale, Daria a fost pe punctul de a renunţa la preselecţiile de la Mamaia copiilor, însă este fericită că ajuns în partea finală: “Este o onoare pentru mine şi sunt onorată să urc numele Vasluiului pe scena Festivalului de la Mamaia. Dacă voi lua sau nu un premiu, contează mai puţin. Important este că am ajuns până aici, mai ales ca am avut probleme medicale care m-au împiedicau să cânt mai bine de o lună. Am crezut chiar că voi fi nevoită să renunţ, dar acum e bine”.diana ursulescu

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button