Vaslui, capitala fotbalului juvenil
În perioada 12-15 mai, Vasluiul va fi capitala fotbalului juvenil. Peste 150 de copii din ţară vor fi oaspeţii oraşului nostru, care vor concura la Olimpiada Naţională a Gimnaziilor, atât la fete, cât şi la băieţi.
La fete se vor duela pentru titlul de campioană reprezentantele judeţelor Harghita, Satu Mare, Suceava, Hunedoara, Dolj, Brăila, Teleorman şi Ilfov, iar la băieţi vor fi prezente echipele din judeţele Caraş Severin, Neamţ, Dolj, Argeş, Constanţa, Ilfov, Alba şi Bihor.
Turneul se va desfăşura la Sala Sporturilor şi va beneficia de susţinerea Ministerului Educaţiei, Comitetului Sportiv Olimpic Român, a Federaţiei Române de Fotbal (FRF), în parteneriat cu Primăria Vaslui, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal.
Faza grupelor se va desfăşura în zilele de 13 şi 14 mai, urmând ca finalele să aibă loc duminică.
În acest an, lupta pentru trofeu se anunţă interesantă, ţinând cont de consistenţa premiilor. Pe lângă diplome, medalii şi trofee, câştigătoarele vor mai primi echipament sportiv şi se vor alege cu investiţii de câte 15.000 de euro în terenurile sportive, prin aplicarea de covor sintetic.
Din partea FRF şi-a anunţat prezenţa la festivitatea de premiere directorul de dezvoltare, Ciprian Paraschiv.