

Cei trei consilieri județeni ai USR-Plus, Mitică Afteni, Mihaela Bîicu și Iuliana Teslariu, au debutat cu stângul în noua postură.
Aceștia au avut o atitudine slugarnică în ședința CJ de astăzi. Cel care îi coordonează din umbră este liberalul Marius Arcăleanu.
Grupul de consilieri PNL a simulat un boicot, părăsind sala de ședințe, nemulțumiți de faptul că pe ordinea de zi a fost introdus proiectul privind alegerea vicepreședinților CJ Vaslui, considerând un abuz.
Grupul USR a dorit, inițial, să rămână la ședință, numai că Marius Arcăleanu i-a forțat pe cei trei consilieri să urmeze gestul liberalilor, semn că acesta a primit misiunea de coordonare a usr-iștilor.
Mai târziu, pe pagina oficială de facebook, USR s-a dat cocoș, lucru nearătat în plen, cei trei consilieri părăsind sala în semn de protest față de comportamentul președintelui CJ, Dumitru Buzatu.
”Orice consilier trebuie să aibă dreptul de a candida și a vota, iar acest drept a fost încălcat astăzi de majoritatea PSD/ALDE/Pro-România. Această forțare a avut un singur scop – cuplarea la banii publici a unui membru PSD și a sateliților PSD. Nu exista o urgență obiectivă pentru care trebuia ales un vicepreședinte astăzi”, au scris usr-iștii vasluieni.