ActualitateLocal

Urmărit internațional, condamnat la 20 de ani de închisoare, depistat la controlul de frontieră


Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Franței.

În data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, ca pasager într-un autoturism înmatriculat în R. Moldova, Ion M., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 29 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele persoanei în cauză era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emisă de autorităţile din Franța în data de 08.11.2018. Persoana în cauză are de executat o pedeapsă privativă de libertate de 20 de ani pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietății pe teritoriul Franței.
Ion M. a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button