Un tânăr din Iana, bătut cu cruzime de o rudă din Pogana

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Pogana, care ar fi agresat un tânăr în localitatea Tomești, comuna Pogana, județul Vaslui.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în data de 27 martie 2022, ora 15:30, în timp ce se afla pe un drum sătesc din localitatea Tomești, bărbatul cercetat s-ar fi întâlnit cu un tânăr în vârstă de 17 ani (rudă cu acesta), din localitatea Hălărești, comuna Iana, județul Vaslui, iar în urma unor discuții în contradictoriu, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, la nivelul capului și al abdomenului. De asemenea, i-ar fi adresat acestuia amenințări cu moartea, și ar fi provocat scandal, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.

În data de 29 martie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii bârlădeni au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, față de prezumtivul autor a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.      

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

„Viața așa cum a fost să fie” sau muzica transmisă prin cuvinte!

Sala TinArt a Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” s-a dovedit a fi „zgârcită” cu spațiul, …

Expoziție de costume populare din Basarabia în foaierul Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui

Membrii comunității „Șezătoarea Basarabia”, cu sprijinul Primăriei municipiului Chișinău, au venit în cadrul Zilelor Culturale …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *