ActualitateLocal

Un moldovean a cumpărat un permis de conducere fals cu 150 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit o carte de identitate falsă asupra unui bărbat cu cetățenie R. Moldova.

În data de 01 februarie a.c., în jurul orei 08.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca pasager într-un   microbuz, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 37 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care a fost descoperită ascunsă, asupra bărbatului, o carte de identitate cu însemnele autorităţilor române, având imprimate datele și fotografia proprii.

„Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate descoperită la controlul de frontieră cu un an în urmă, în timp ce se afla la muncă în Franța, prin intermediul unui concetățean, ale cărui date nu și le amintește, contra sumei de 150 de euro”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  fals material în înscrisuri oficiale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button