Un deţinut s-a spânzurat la Penitenciarul Vaslui. A fost stabilizat de medici.

Deţinutul care s-a spânzurat, luni dimineaţă, la Penitenciarul Vaslui a fost stabilizat de echipajul medical solicitat să intervină la faţa locului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator.

“În această dimineaţă, un echipaj SMURD a fost solicitat la Penitenciarul Vaslui în urma tentativei de suicid a unui bărbat de 44 de ani. Acesta intrase în stop cardio-respirator când a ajuns echipajul de pe ambulanţa TIM, dar a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Dan Ionaşcu.

Reprezentanţii Penitenciarului Vaslui au transmis că personalul medical al instituţiei a intervenit iniţial pentru acordarea primului ajutor în cazul deţinutului care a încercat să se sinucidă în grupul sanitar al camerei de deţinere.

“Intervenţia promptă şi solicitarea concomitentă a sprijinului unui echipaj SMURD au permis stabilizarea persoanei în cauză, aceasta fiind ulterior transportată la un spital din reţeaua sanitară publică, pentru aplicarea conduitei medicale specifice. În conformitate cu prevederile legale, administraţia locului de deţinere a procedat la informarea: judecătorului de supraveghere a privării de libertate, a Serviciului Criminalistică, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a Serviciului de Medicină Legală, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, se arată într-un comunicat transmis de Penitenciarul Vaslui.

În prezent, la nivelul unităţii, în colaborare cu organele abilitate, a fost demarată o anchetă în vederea identificării circumstanţelor care au condus la producerea evenimentului. 

Despre Actual Vaslui

Vezi şi

Moldovenii forțează vigilența polițiștilor de frontieră: Încă un cetățean basarabean prins cu permis de conducere necorespunzător!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Puctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa …

Trafic îngreunat în Bârlad, după ce trei mașini au fost implicate într-un accident rutier

Detasamentul de pompieri Bârlad a fost solicitat să intervină la un accident rutier pe bulevardul …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *