Sport

Un boț de aur!


Crescută de bunici, la 11 ani, Renata Dragomir gândește ca un om mare. Muncește zi de zi, pentru a-și împlini visul, acela de a fi o stea în atletismul mondial.
Deocamdată, sportiva din Vaslui se bucură de performanțele la copii. 2018 se înscrie în rândul anilor de excepție. Cu două titluri naționale și unul de vicecampioană, Renata Dragomir arată că este născută pentru a fi campioană.
”Este supersonică”, o caracterizează profesoara Doina Crețu, care o crește de aproape trei ani: ”La șase luni de când a început atletismul, Renata a obținut primele rezultate notabile. Nu este o sportivă obișnuită. An de an confirmă în competițiile interne”.
Atleta Ancuța Bobocel a fost impresionată de rezultatele Renatei Dragomir. Participanta la Jocurile Olimpice și Mondialele de atletism i-a promis vasluiencei că îi va trimite o pereche de adidași noi, după ce la ultima competiție a fost nevoită să alerge cu încălțări lipite.
”Au fost ultimele competiții la copile 2, urmând ca din toamnă să facă pasul către copile 1, unde vor fi alte cerințe. Sunt convinsă că nu va avea probleme de adaptare”, a mai spus profesoara Doina Crețu.
Renata Dragomir a terminat clasa a patra, la Școala ”Ștefan cel Mare” Vaslui, urmând ca din clasa a cincea să fie transferată la o altă unitate gimnazială.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button