ActualitateLocal

Centrul Europe Direct Vaslui, subordonat CJ Vaslui, a obținut o nouă finanțare de la Comisia Europeană

Comisia Europeană, prin intermediul Reprezentanței sale în România, a aprobat cererea de finanțare depusă în octombrie 2020 de către Consiliul Județean Vaslui, în cadrul apelului ”Selectarea Partenerilor în vederea desfășurării de activități în calitate de Centre de informare Europe Direct”, pentru administrarea Centrului Europe Direct Vaslui, în perioada 2021-2025.

Valoarea totală a bugetului aferent anului 2021 pentru planul anual de comunicare Europe Direct Vaslui este de 63.738 euro. Valoarea maximă a fiecărui grant anual oferit de UE, în cadrul celor 5 ani de funcționare, este de 30.400 euro.

Înființat și coordonat de Consiliul Județean Vaslui încă din 2005, Centrul Europe Direct Vaslui se află la cea de-a 5-a generație, făcând parte din Rețeaua Europeană Europe Direct, ce cuprinde în acest moment aprox.400 de centre de informare în cele 27 de state membre UE.

Misiunea Centrului Europe Direct Vaslui este de a întreține un dialog proactiv și constant cu cetățenii județului Vaslui, de a contribui la sensibilizarea acestora cu privire la beneficiile care le sunt aduse de UE în fiecare zi și de a intermedia comunicarea între cetățeni și UE.

Considerat antena UE în plan local, Centrul Europe Direct Vaslui va furniza în continuare un serviciu de informare despre UE, gratuit, obiectiv, non-discriminatoriu și interactiv cetățenilor din județ și va organiza evenimente axate pe prioritățile de comunicare ale UE, adaptate nevoilor și solicitărilor comunității locale.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button