ActualitateLocal

Intervenţiile pompierilor vasluieni în ultimele 24 ore


În ultimele 24 ore, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului Vaslui au desfăşurat 13 misiuni, astfel: 9 misiuni ale echipajelor S.M.U.R.D. pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă; trei intervenții pentru localizarea și lichidarea unor incendii de vegetație uscată; o misiune de recunoaștere a bisericilor ”Sfântul Anton” și ”Sfânta Maria” din municipiul Huși.
Duminică, 01 aprilie, la ora 12.13, un echipaj de pompieri de la Secția de Pompieri Huși, împreună cu 27 voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Stănilești au intervenit pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de pe aproximativ 80 hectare, vegetație uscată și mărăciniș, în localitatea Gura Văii, comuna Stănilești. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric al rețelei electrice de 20 KW, din zonă, produs datorită vântului puternic.
Duminică, 01 aprilie, la ora 12.41, un echipaj de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit, în Cimitirul Eternitatea, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la 500 kg de deșeuri amplasate lângă un gard, se pare că împrejurarea determinantă a fost utilizarea unei lumânări.
Duminică, 01 aprilie, la ora 21.41, un echipaj de pompieri de la Detaşamentul de Pompieri Bârlad a intervenit, pe un teren viran, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la 500 kg de deșeuri. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button