Sport

Trofeul “Deliciosul de Vaslui”, la şah

DSC_4621
În perioada 26-28 februarie, la Şcoala “Vasile Alecsandri” va avea loc prima ediţie a Trofeului “Deliciosul de Vaslui” la şah, competiţie înscrisă în calendarul oficial al Federaţiei Române de Şah.

CS “Sergentul” organizează prima ediţie a Trofeului “Deliciosul de Vaslui” la şah, competiţie aflată în calendarul Federaţiei Române de Şah, participanţii putând acumula puncte CIV.
Interesul pentru acest concurs este destul de mare, fiind anunţaţi peste 60 de concurenţi la cele două categorii: Open A şi B.
Numai la Open B (cu vârsta până în 12 ani) sunt peste 40 de concurenţi din Vaslui, Iaşi, Bârlad, Suceava, Constanţa. La Open A participă aproape 20 de şahişti, turneul fiind dedicat celor cu vârsta de până în 20 de ani.
“Ne aflăm la prima ediţie, iar participarea este numeroasă, ceea ce ne bucură. Dorim ca turneul să devină o tradiţie şi unul dintre cele mai importante din ţară. Se va juca în sistem elveţian, iar primii trei clasaţi vor primi cupe, medalii şi premii în bani”, a spus Constantin Grosu, organizatorul întrecerii.
Arbitrul Trofeului “Deliciosul de Vaslui” va fi Cătălin Baban, iar competiţia va debuta astăzi şi se va încheia duminică, la ora 15, când va avea loc şi festivitatea de premiere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button