ActualitateLocal

Traversarea neregulamentară face victime

accident-mas-politie-si-indicator-295x180
Din cauza traversării neregulamentare, o fetiță în vârstă de 8 ani și un bărbat de 78 de ani au fost implicați în accidente de circulație în urma cărora au suferit vătămări corporale.
Pe raza comunei Zorleni a avut loc un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton.
În timp ce Florin C., de 26 de ani, din comuna Banca conducea autoturismul pe D.E. 581 din direcția Vaslui către Bârlad a accidentat un bărbat, de 78 de ani, din comuna Bogdănești care s-a angajat neregulamentar în traversarea drumului. Victima a fost transportata la Spitalul municipal de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad unde a fost diagnosticată cu „fractura gambă”.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind negativ.

De asemenea, în această dimineață, pe raza municipiului Bârlad a avut loc un alt accident de circulație în care a fost implicată o fetiță care se deplasa pe drumul public în calitate de pieton.
P. Adrian conducea autoturismul pe strada Republicii din municipiul Bârlad, iar la un moment dat, a accidentat o fetiță în vârstă de 8 ani, din aceeași localitate. Aceasta s-a angajat în traversarea străzii neregulamentar, prin loc nemarcat și nesemnalizat.
Minora a fost transportată la Spitalul municipal de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad fiind diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral”, fără a fi necesară internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a arătat că nu consumase băuturi alcoolice.
În cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button