ActualitateLocal

ACCIDENT RUTIER SOLDAT CU 7 VICTIME


În urma unui accident rutier, 7 persoane au fost rănite. Patru dintre acestea au rămas spitalizate.

În dimineața de 25 iulie 2018, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 24 A, pe raza localității Munteni de Jos.
La fața locului s-a constatat faptul că în accidentul rutier sunt implicate două autoturisme, iar în urma evenimentului 7 persoane au fost rănite. În microbuzul implicat în accident se afla conducătorul auto, un bărbat de 56 de ani și alte cinci persoane, toate cu domiciliul în localitatea Negrești. Aceştia se îndreptau spre municipiul București.
Cel de-al doilea autoturism implicat în accident era condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Miroslava, județul Iași, care se deplasa către municipiul Iași, împreună cu doi minori, în vârstă de 13, respectiv 15 ani.
Pe raza localității Munteni de Jos, cele două autovehicule au intrat în coliziune, iar în urma impactului microbuzul a fost proiectat în afara părții carosabile. Cele trei persoane din autoturism și alte patru persoane care se aflau în microbuz au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.
După evaluarea medicală, două persoane – o femeie de 51 de ani, din oraşul Negrești și minorul în vârstă de 15 ani au fost transferate la unități spitalicești din municipiul Iași. Bărbatul de 48 de ani și minorul de 13 ani au rămas internați la Spitalul municipal Vaslui. Celelalte trei victime transportate inițial la spital nu au necesitat internare.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și se continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii accidentului.

Related Articles

Back to top button