ActualitateLocal

Comercianții certați cu legea

Luna trecută, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui au desfășurat 144 de acțiuni de control și pentru cercetarea reclamațiilor și sesizărilor primite din partea consumatorilor. Ca urmare a deficiențelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:
– oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 6.110 lei;
– oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 1.747 de lei;
Totodată, pentru încălcarea prevederilor legale în domeniu, au fost sancționați contravențional 119 operatori economici, fiind aplicate 58 de amenzi, în valoare totală de 73.000 de lei, și 61 de avertismente.
În timpul verificărilor efectuate, s-au constatat deficiențe privind comercializarea produselor alimentare și nealimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale/termenul de valabilitate depășite; comercializare de legume și fructe depreciate; comercializare de legume și fructe proaspete fără indicarea provenienței și a categoriei calitative;comercializarea pâinii nepreambalate fără afișarea denumirii producătorului, a ingredientelor cu potențial efect alergen sau a prețului/kg; comercializarea produselor fără elemente de identificare-caracterizare sau cu acestea incomplete/incorecte sau netraduse în limba română;comercializarea produselor alimentare/nealimentare sau prestarea serviciilor de alimentație publică în spații neautorizate;neafișarea prețurilor de vânzare sau a prețurilor pe unitatea de măsură; nerespectarea orarului de funcționare afișat sau chiar închiderea unității în scopul sustragerii de la control; utilizarea de mijloace de măsurare neomologate, neverificate metrologic.
“Tot în această perioadă, au fost cercetate și soluționate 26 de reclamații primite din partea consumatorilor. Zece reclamații s-au dovedit a fi întemeiate, nouă au fost neîntemeiate, două au fost redirecționate, iar cinci nu au putut fi soluționate din cauza lipsei elementelor necesare cercetării”, ne-a declarat comisar-șef adjunct Constantin Vasilache, coordonatorul CJPC Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button