ActualitateNaţional

Ţigări ascunse în rezervorul unui autoturism, descoperite la frontieră

img2

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit aproximativ 6.000 de ţigarete pe care un tânăr intenţiona să le introducă ilegal în România, ascunse în rezervorul autoturismului pe care îl conducea.

Azi dimineaţă, în jurul orei 06.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul din Republica Moldova Liviu C., în vârstă de 24 ani, conducând un autoturism marca Volskwagen, înmatriculat în România.
Pentru valorificarea unor informaţii deţinute, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport.
În urma controlului efectuat, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în rezervorul autoturismului, (scufundate in combustibil) 5.720 de ţigarete diferite mărci cu timbru de acciză Republica Moldova.
Conform prevederilor legale a fost luată măsura ridicării ţigaretelor în valoare de 2.574 lei, în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală de 6.000 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button