ActualitateLocal

Tânăr din Moldova, prins conducând un microbuz cu remorcă fără a avea drept de a conduce

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși efectuează cercetări în privinţa unui tânăr cu cetăţenie română  și R. Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea dreptul.

În ziua de 2 noiembrie a.c, în jurul orei 16.00, poliţişti de frontieră din cadrul  Sectorului Poliţiei de Frontieră Huși, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drânceni, un ansamblu rutier format din  microbuz și remorcă, condus de un tânăr cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noştri au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesar pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză”, a declarat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button