ActualitateLocal

Femeile din judeţul Vaslui au şansa să se testeze gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin

Femeile din judeţul Vaslui au şansa să se testeze gratuit pentru depistarea cancerului de col uterin. Un proiect în acest sens este în desfăşurare la Institutul de Oncologie de la Iaşi. Femeile nu sunt, însă, suficient informate în acest domeniu.

Femeile din judeţul Vaslui au posibilitatea de a face gratuit testele necesare pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin prin intermediul a două reţele de screening organizate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui şi respectiv Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi.

Acest program se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora.

Tot ceea ce trebuie să facă aceste persoane care vor să efectueze aceste teste şi se încadrează în condiţiile subprogramului este să se adreseze medicului de familie, care le va înmâna un formular necesar la centru de recoltare.

În judeţul Vaslui au fost deja testate anul acesta 153 de femei, iar cinci dintre acestea au descoperit că sunt bolnave.

Depistarea din timp a acestei afecţiuni oferă mari şanse de vindecare.

La nivelul judeţului Vaslui, spun medicii, în cele mai multe cazuri de cancer pacienţii ajung la spital în stadii avansate de boală, întrucât evită să facă evaluări periodice ale stării de sănătate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button