ActualitateLocal

Cei mai buni creatori de la LER premiați de Ziua Culturii Naționale

“Cultura este singurul mijloc de afirmare, atât în fața omenirii de astăzi, cât și în fața istoriei de mâine”. (Mircea Eliade)

În vremuri în care lumea pare că a stat în loc și parcă mai vitregit decât oricare alt domeniu de activitate este cel cultural, mai există vasluieni care mobilizează cu încăpățânare oameni și lucruri, contrazicând în mod constant aparențele.

Membrii Asociației ArtEst (Luncanu Cătălin, Ailioaiei Ramona și Filip Alina), în parteneriat cu reprezentanții Liceului “Emil Racoviță” au marcat, de această dată, Ziua Culturii Naționale, transformându-și proiectul HUB VERDE pentru LER în mult mai mult decât o nouă grădină în curtea unui liceu.

HUB VERDE a devenit o stare de spirit atât pentru elevii, cât și pentru profesorii LER.

Biblioteca liceului le-a găzduit activitatea, artele spectacolului armonizându-se perfect, în cel mai potrivit cadru, cu artele vizuale și creația literară.

Sub egida 10 LICEENI DE 10, au fost premiate cele mai reușite versuri compuse de către elevii LER, cu respectarea unei teme date.

Premiile oferite au fost meșteșugite de către trei artizani vasluieni, taina creațiilor lor fiind prezentată în imagini pasionaților de handmade.

Derulate într-un cadru restrâns generat de situația pandemică actuală, cu respectarea tuturor normelor impuse prin legislația în vigoare, activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale au fost difuzate și în mediul on line, fiind întregite spre final de un recital folk.

Cristi Hîncu și chitara sa au știut în mod fericit să vindece dorul pentru muzica de cea mai bună calitate, aducând prin repertoriul ales un omagiu Culturii Naționale și poetului Mihai Eminescu.

”Așadar, cât grădina liceului se odihnește peste iarnă, ing. Cezar Bahrim veghind ca totul să fie impecabil afară, în interior zeci de inimi bat la unison pentru idealuri comune. Întreaga manifestare s-a derulat în cadrul proiectului HUB VERDE pentru LER, susținut de către partenerii Asociației Culturale ArtEst – Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația comunitară Iași, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, cu sprijinul Lidl România. Profesori coordonatori: Ursu Gabi, Vîntu Cristina, Sălcianu Mirela, Ginghină Nicoleta, Jitariu Constantin”, a precizat Ramona Ailioaei, reprezentant Asociația ArtEst.

Elevi premiați: Stoleru Evelina Elena, Bălănescu Gabriela, Panainte Raluca Elena, Tudor Șchiopu, Crăescu Andreea, Luncanu Alexandra, Lungu Anca Paula, Coța Emilia Elena, Budacea Cristina, Grigoruță Maria Teodora.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button