ActualitateLocal

Daruri vizuale oferite de pictorii Maricela Istrate, Paula Iacob și Costică Onuță

Satul tradițional vasluian a fost adus mai aproape de iubitorii de datini și obieciuri, prin arta naivă a pictorilor Maricela Istrate, Paula Iacob și Costică Onuță.

Este o dovadă vie că arta naivă se îmbină foarte bine cu arta tradițională, lucrările expuse reflectând ca într-o fotografie detaliile reale ale tradițiilor rurale, cei trei artiști folosind expresii dintre cele mai cromatice, grație acurateții și culoristicii imaginilor.

Expoziția de artă naivă a fost prezentată de dr. Ioana Repciuc, cercetător științific, șef al Departamentului de Etnologie din cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române – Iași.

Este prima expoziție comună a celor trei artiști, care, deși se bucură de o recunoaștere națională și internațională, sunt foarte puțin cunoscuți la nivel județean.

Expoziția va fi deschisă publicului larg în perioada 16 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, la sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, instituție subordonată Consiliului Județean Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare” Vaslui și Biblioteca Județeană ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button