Sute de schelete descoperite pe amplasamentul viitorului Spital 2 din Vaslui
Peste 260 de schelete umane au fost descoperite în ultimele patru luni cu ocazia descărcării arheologice a zonei unde urmează să se construiască Spitalul nr. 2 din municipiul Vaslui.
Cercetarea arheologică a început în luna aprilie, când, cu ocazia unor lucrări de construcţii demarate în zonă şi sistate ulterior, au fost descoperite 13 schelete umane, 12 adulţi şi un copil.
Specialiştii Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui au anunţat la acel moment că nu există indicii potrivit cărora este vorba despre o eventuală groapă comună, ci despre un fost cimitir.
„Au fost efectuate săpături şi până la sfârşitul descărcării arheologice s-au adunat până în 270 de schelete umane. S-au făcut prelevări, au fost etichetate şi transmise la Iaşi pentru determinări. Este vorba despre un fost cimitir cu mai multe nivele de înhumare”, a declarat pentru AGERPRES directorul Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui, Ramona Mocanu.
Lucrările de construcţii la Spitalul 2 Vaslui au fost reluate, unde vor fi construite două corpuri noi de clădiri.
Spitalul va avea un număr 248 de paturi, din care 97 vor fi noi. Din totalul paturilor noi, 28 sunt pentru spitalizare de zi, adulți si copii, alte 16 paturi sunt pentru paliație, iar 53 de paturi sunt pentru spitalizare continuă pe cele 3 secții: psihiatrie, cronici și boli infecțioase.