ActualitateLocal

Fantasia și Cantemus au legat o prietenie sinceră, prin muzică


Fantasia și-a încheiat prezența la Hamburg, printr-un alt concert de excepție, susținut la Biserica Saint Peter, unde participanții au aplaudat îndelung evoluția fetelor din Vaslui.
Spectacolul de aseară a demonstrat că muzica încheagă noi prietenii, iar ceea ce a realizat corul Cantemus a dovedit că uniunea prin cântecul coral înseamnă mai mult decât un simplu spectacol.
Despărțirea a fost în lacrimi, însă de fericire, fiindcă fetele din cele două coruri, Fantasia și Cantemus, se vor reîntâlni, pentru a scrie o nouă pagină din istoria muzicii.
De altfel, finalul concertului de la Biserica Saint Peter a aparținut unei hore a muzicii, nu înainte ca Fantasia să interpreteze ”Vivat muzica”.
Tot în ultima zi, corala vasluiană a onorat invitația reprezentanților Primăriei din Hamburg, unde a avut ocazia să viziteze o parte din clădirea, veche de sute de ani.
Fetele au fost întâmpinate de Christiane Morlins-Oksaar, consilier pe probleme de cooperare internațională din cadrul Senatului orașului Hamburg.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button