ActualitateLocal

Primarul Bârladului, Dumitru Boroș, a fost externat și se simte foarte bine!

În după-amiaza zilei de vineri, 16 octombrie, primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a fost externat din spital.

Starea sănătății primarului Dumitru Boroș este foarte bună, lucru demonstrat și de rezultatul testului pentru determinarea Sars-CoV-2, efectuat la o săptămână de la internare, care este negativ.

Activitatea Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bârlad nu a fost întreruptă în perioada în care primarul Dumitru Boroș a fost internat, dar s-a desfășurat în condițiile impuse de contextul epidemiologic național actual, cu limitarea accesului publicului în clădirea Primăriei Bârlad și evitarea contactului dintre funcționari și cetățeni.

”În primul rând vreau să le mulțumesc medicilor, asistentelor și întregului personal al spitalului nostru, pentru că abia acum am văzut câte eforturi se depun și cât de grea este activitatea pe care o fac. Am spus, încă de la internare că sunt optimist și că știu că totul va fi bine. Din fericire, am avut dreptate! Atât eu, cât și ceilalți colegi ai mei care au trecut prin aceste momente grele suntem bine și pregătiți de muncă. Voi reveni la serviciu în foarte scurt timp pentru că avem foarte mult de lucru în perioada următoare. Le mulțumesc, de asemenea, și tuturor celor care s-au gândit și încă se mai gândesc la mine și care mi-au transmis din energia lor pozitivă tot timpul cât am stat în spital”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button