ActualitateLocal

Petarde confiscate de poliţişti

Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Bârlad şi poliţişti locali din cadrul Poliţiei Locale Bârlad au depistat în flagrant, pe strada Mihail Sadoveanu din localitate, două tinere, de 16, respectiv 18 ani, din municipiul Bârlad care transportau, fără drept, într-o sacoşă din rafie, 7.140 de petarde, obiecte pirotehnice interzise a fi deţinute şi comercializate de către persoane fizice neautorizate.

În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

“Reamintim faptul că Poliţia Română urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice. Toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate”, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button