ActualitateLocal

Anchetă la Poliția Locală din Bârlad. Un agent și-a vândut uniforma pe internet

Poliția Locală din Bârlad desfăşoară o anchetă după ce o persoană a predat la sediu un colet care conținea echipamentul de lucru al unui agent.

Bărbatul este cercetat acum pentru că şi-ar fi scos la vânzare, pe internet, uniforma, contra sumei de 300 de lei, lucru interzis prin lege.

Este prima dată când Poliţia Locală Bârlad se confruntă cu o astfel de situație, după cum a declarat şeful instituţiei, Vasile Chelaru:

”Fiind semnalat cu privire la faptul că pe un site de anunţuri a apărut o ofertă de vânzare cu echipament specific Poliţiei Locale, fiindu-ne predat un colet în care am găsit o scurtă de vânt reflectorizantă. cu inscripţia “Poliţia Locală” şi o pereche de bocanci şi având bănuiala că acestea provin de la un poliţist de-al nostru, urmează o cercetare administrativă”.

Dacă va fi găsit vinovat, angajatul Poliției Locale riscă o sancțiune administrativă, materială, civilă sau penală, în funcţie de rezultatul anchetei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button